Un medic anestezist român stabilit în Germania a reacționat vehement după ce o ambulanță din județul Cluj a fost atacată cu bâte, topoare și pietre de un grup de oameni induși în eroare de zvonuri răspândite pe TikTok. Iuliu Torje nu reușește să înțeleagă cum un astfel de episod a fost posibil într-o țară europeană, în 2026.

Medicul a publicat duminică un mesaj pe Facebook în care descrie situația drept un nivel alarmant de „imbecilitate și analfabetism funcțional”. Torje subliniază că nu orice act de barbarie poate fi explicat sociologic și că persoanele capabile să ia toporul după o postare pe rețelele sociale reprezintă un pericol real pentru cei din jur.

„Dacă ești suficient de convins de un TikTok încât să iei toporul și să ataci niște oameni aflați la muncă într-o ambulanță, ești un pericol pentru cei din jur. Punct”, a scris Torje. El a cerut un răspuns extrem de dur din partea statului, nu doar față de agresorii direcți, ci și față de cei care au provocat deliberat isteria prin răspândirea de informații false.

Medicul și-a exprimat și îngrijorarea față de escaladarea unor astfel de situații. „Mâine ce urmează? Să scoatem medicii din mașini și să-i linșăm în stradă pentru că un analfabet cu cont de TikTok a spus că medicii fură organe?”, a întrebat retoric Torje, avertizând că există un punct în care prostia încetează să mai fie amuzantă.

Incidentul s-a produs în localitatea Recea Cristur din județul Cluj, unde un echipaj medical chemat să acorde îngrijiri unui pacient a fost atacat de mai mulți oameni. Aceștia acționaseră pe fondul unui zvon fals, propagat pe TikTok, potrivit căruia ambulanța ar fi fost folosită pentru a răpi copii.

Cazul a stârnit indignare în rândul personalului medical și al opiniei publice, readucând în discuție pericolul dezinformării în mediul online și consecințele concrete pe care aceasta le poate avea asupra siguranței lucrătorilor din sistemul de urgență.