Lepas, marca premium din portofoliul grupului chinez Chery, a prezentat AURA, primul său concept destinat pieței globale. Mașina a fost dezvăluită în China, la evenimentul Global Elegance Night, organizat în cadrul Chery International User Summit 2026.

Conceptul combină proporțiile unui hatchback alungit cu silueta specifică unui shooting brake. Designul, denumit „Leopard Aesthetics”, preia elemente asociate dinamismului, forței și eleganței discrete a felinei.

Grila care devine ecran

Cea mai neobișnuită soluție se află în partea frontală. Grila și prizele laterale de aer au fost reunite într-o suprafață neagră continuă, care include un ecran digital configurabil.

Prin intermediul acestuia, poți afișa grafică, animații sau efecte luminoase, în funcție de preferințe și de starea de spirit. Personalizarea continuă și în spate, unde bara de protecție integrează un ecran eliptic destinat unor efecte vizuale similare, alături de numele iluminat al mărcii.

Echipa de design coordonată de Ivan Dulanović intenționează să transfere treptat către modelele de serie atât noua configurație frontală, cât și semnătura luminoasă a farurilor inspirate de leopard.

Forme sculpturale și culori speciale

Lepas AURA are un ampatament lung, console scurte și jante de 22 de inchi, decorate cu accente roșii și elemente aerodinamice. Caroseria are suprafețe fluide și sculpturale, cu finisaj lucios și canale de aer integrate discret pentru dirijarea fluxului de aer.

Designerii au inclus și influențe vizuale inspirate de arta porțelanului. Pentru exterior au fost pregătite trei nuanțe, fiecare asociată unui fenomen natural sau unui moment al zilei:

  • Dawn Pearl – inspirată de lumina răsăritului;
  • Bacalar Blue – o combinație de tonuri albastre și turcoaz, asociată lagunei din Mexic;
  • Provence Twilight – o nuanță inspirată de câmpurile de lavandă la apus.

Planurile Lepas în România

Marca Lepas își pregătește și extinderea pe piața românească, unde este reprezentată oficial de grupul Materom. Rețeaua locală are în prezent opt puncte comerciale.

Planul de dezvoltare prevede creșterea numărului de dealeri la 12 până la finalul anului 2026 și extinderea rețelei la 24 de showroom-uri în 2027.

Grupul Chery, proprietarul Lepas, activează în peste 130 de țări și este cel mai mare exportator de autoturisme din China. Materom a depășit recent o cifră de afaceri de un miliard de lei.