Moartea unui medic rezident de 28 de ani, la Spitalul Universitar din București, readuce în atenție presiunea uriașă pusă asupra cadrelor medicale. La începutul unei cariere care ar fi putut dura încă cel puțin 40 de ani, tânărul a ajuns într-un punct în care suferința psihică i-a făcut imposibilă continuarea.
Detaliile cazului nu sunt încă pe deplin cunoscute, însă situația deschide o discuție despre felul în care spitalele își protejează angajații. Specialiștii atrag atenția că oamenii aflați într-o criză nu aleg, de cele mai multe ori, moartea, ci încearcă să scape de o durere pe care nu o mai pot suporta și pentru care nu mai văd o soluție.
Sprijin real pentru medici
Fiecare secție clinică ar trebui să aibă acces permanent la un psiholog dedicat cadrelor medicale, nu doar pacienților, se arată în mesajul transmis după tragedie. Medicii și asistenții se confruntă zilnic cu boala, moartea, gărzile, orele suplimentare, epuizarea și, uneori, agresivitatea pacienților sau a aparținătorilor.
Un psiholog familiarizat cu specificul profesiei ar putea observa din timp semnele unei probleme, fie prin discuții directe, fie cu ajutorul colegilor sau al familiei. În condițiile în care sunt semnalate tot mai multe cazuri de suicid în rândul personalului medical, spitalele au nevoie de politici clare de prevenire, proceduri pentru identificarea riscurilor și măsuri concrete de sprijin, nu doar de comunicate de regret.
Semne care cer atenție
Suferința poate rămâne ascunsă: unii oameni vin zâmbind la serviciu și funcționează aparent normal, în timp ce alții devin triști, retrași, iritabili, furioși, agitați sau incapabili să-și găsească liniștea. Informațiile care circulă între colegi nu ar trebui tratate ca bârfă, ci ca posibile semnale de alarmă.
Un coleg, mai ales un șef de secție sau un medic senior, ar trebui să-și facă timp pentru o discuție reală, chiar și de 20 de minute, și să îndrume persoana către ajutor specializat. Întrebarea rămâne dacă sistemul medical știe să recunoască riscul suicidar și, mai ales, dacă știe cum să protejeze, să evalueze, să trateze și să susțină un om aflat în criză.
